Itinerary for a one day trip to Jerusalem

Au trecut aproape două săptămâni de la revenirea din Israel. Toate amintirile sunt proaspete, calde și cu aceleași senzații ca în zilele petrecute acolo. Așa cum spuneam și în articolul  “City break de 3 zile în Tel Aviv“, următoarea poveste va fi: Itinerar de călătorie pentru o zi în Ierusalim.

 

De ce Ierusalim?

 

Itinerar ierusalim, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Ar fi foarte multe motive pentru care am alege să vizităm Ierusalimul. Primul, la care cu siguranță te gândești și tu, este reprezentat de toată încărcătura religioasă ce o poartă. Fie că este vorba pentru tine de un loc important din Țara Sfântă sau doar un loc despre care Biserica vorbește cu o convingere fermă, cred că este un motiv destul de întemeiat să îl vizitezi. În caz că nu este suficient pentru tine, probabil că toata arhitectura și frumusețea specifică locurilor ar fi un plus ce ți-ar da impulsul necesar.

Când ajungi în Ierusalim, sigur te vei aștepta să întâlnești un oras tipic vechi. Well.. don’t do it. Ierusalimul este foarte populat și destul de modern. Vom intra în detaliile acestea ceva mai incolo.

 

Există riscuri când călătorim în Ierusalim?

 

Personal nu am întâlnit riscuri. Este adevărat că nu e ca un loc normal din Europa cu care sunt obișnuit. O bună parte din acest sentiment se datorează soldaților care supraveghează constant punctele de interes public. Acum, trebuie să ținem cont că Israelul este o țară destul de puternică când vine vorba de armată. Este normal să ne așteptăm la acest lucruri, așa cum o făceam și în povestirea despre Tel Aviv când menționam prezența porților de securitate în mall-uri și alte locuri publice.

 

Jerusalem Central Bus Station, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Personal n-am simțit nesiguranță în Ierusalim. Poate că mai nesigur te simți în alte orașe la ore tarzii, unde dai peste oameni dubioși. Faptul că am petrecut doar o zi nu cred că ar avea un impact diferit asupra concluziei mele. Am un sentiment destul de sigur că lucrurile nu sunt diferite pe timpul nopții.

 

Când să vizitezi Ierusalimul și ce să pregătești în prealabil

 

Ierusalimul este un oraș care poate fi vizitat oricând (normal că mai puțin atunci când tensiunile țării sunt anunțate pe siteul ambasadei). Ai vrea totuși să te uiți înainte peste calendarul creștin, peste zilele importante la evrei sau să eviți zilele de Sabbath (sâmbăta). Nu se întamplă nimic deosebit sâmbăta … doar că pierzi probabil multe din lucrurile care ți-ai dori să le vezi. Motivul? Sunt închise. 🙂

 

Cum ajungi aici?

 

Daca pleci din Tel Aviv, modul cel mai simplu ar fi de a lua un autobuz din Central Bus Station. Dacă urmarești Google Maps, totul va fi foarte simplu. În autogară va trebui să urci două etaje (dacă-mi amintesc bine la nivelul 6). Autobuzul va pleca de la platforma 607. Vei găsi destul de multe indicații către autobuzul 405 cu destinația Ierusalim.

 

Itinerar calatorie Ierusalim

 

Aceste autobuze pleacă la aproape fiecare 15 minute. Prețul unei călătorii este destul de mic (30 – 40 șhekel / pers). Pentru retur, vei putea lua de la platforma 315 din Jerusalem Central Bus Station același autobuz. Nu știu exact intervalul orar al călătoriilor, însă persoana de la casa de bilete susținea că sunt 24h / 24h (totuși n-aș miza pe asta). Tot în contextul biletelor de călătorie, poți cumpăra pe ambele rute din Tel Aviv (tur + retur) din Central Bus Station Tel Aviv.

Ca să ajungi în orașul vechi, poți urma destul de multe rute. Eu am mers cu tramvaiul 1 și prețul unei călătorii era de aproape 6 șhekeli. Biletele le poți lua de la automatele amplasate în stațiile de tramvai. În cazul în care vrei să călătorești cu autobuzul, prețul este același. Bilete de autobuz se cumpără de la șofer.

 

Itinerar de călătorie în Ierusalim – Buletin informativ 🙂

 

Primul lucru care ți-l pot recomanda este să fii cât mai relaxat aici și să îți elimini orice preconcepție. Vei întâlni foarte multi creștini (catolici, ortodocși, evrei), musulmani … și multi alții. Îți va atrage atenția foarte des, felul și îmbrăcămintea evreilor. Voi încerca să îți răspund la câteva întrebări despre ei, înainte să știi că ai vrea să afli răspunsul lor. Vei ajunge la un moment în care vei lua Google-ul la căutat după fiecare item de mai jos.

 

Ce sa vizitezi in Ierusalim, Itinerar calatorie Ierusalim

De ce poartă evreii acea bucățică de material pe cap?

Acel mic cerc prins de păr are denumirea de kippah. Evreii consideră ca acestă bucată de material duce la respectarea regulei iudaice prin care capul lor trebuie să fie acoperit pe durata rugăciunilor. Ar mai confirma și faptul că acest kippah e un semn al prezenței divine asupra persoanei ce îl poartă. Cred că sunt ceva mai multe explicații, dar ideea este destul de simplă. Acesta semnifică o legatură strânșă cu binecuvântarea persoanei care o poartă.

 

Care este rolul perciunilor cârlionțați și a bărbii lungi?

Dacă am fi discutat de vremurile noastre probabil ți-aș fi răspuns că e o chestie de trend, dar nu. Acești cârlionți poarta numele de payot și vin ca un efect al regulei după care scriptura evreiască susține că nu trebuie să ai capul în colțuri. În Torah există un paragraf prin care în Leviticus 19:27, scrie: You shall not round off the pe’at of your head. O altă regulă ar fi că aceste colțuri ale capului cum le numesc ei, să nu fie mai scurte de obraji (pare destul de interpretabilă locația de sfârșit a perciunilor cârlionțați).

 

De ce au cămășile franjuri?

Source: http://www.stltoday.com

 

Aceste franjuri poarte numele de tzitzit și erau purtate înainte de israelieni, astăzi fiind moștenite în îmbrăcămintea evreilor și samaritenilor. Acestea erau continuarea a 4 părți din tallit (cămașa evreiască care putea fi: batic, cămașa simplă … etc).

Ar mai fi tare multe întrebări de adăugat, dar las acestea la atitudinea curiozității fiecăruia dintre voi.

 

Ce ar trebui și ce merită să vezi în Ierusalim?

 

Acum că am terminat puțin cu informațiile de cultură generală, sa intrăm în detaliile orașului Ierusalim și a lucrurilor care merită a fi vizitate. Sunt destul de multe locuri în care ai vrea să mergi. Voi incerca să îți enumăr probabil cele mai frumoase și cele care mi-au atras atenția mie personal. Există și posibilitatea ca unele din cele existente să nu fi ajuns la ele, dar ca și bază pentru itierarul tău cred că ai vrea să vezi:

  • Poarta Damascus
  • Church of Holy Sepulchre
  • Western Wall
  • Al Aqsa Mosque
  • City of David și labirintul canalelor de apă
  • Zechariah’s Tomb
  • Tomb of the Virgin
  • Getsemani Garden
  • Maria Magdalena’s Church
  • Olive Mountain
  • King David’s Tomb
  • Zion Gate
  • Tower of David
  • Jaffa Gate

Ordinea în care le-am detaliat nu este oarecare. Trebuie totuși să iei în calcul că eu am făcut acest itinerar porning de la Damascus Gate. În cazul în care itinerarul tău cuprinde alt punct de pornire, ai vrea să-ți reconstruiești acest traseu.

 

Damascus Gate și Church of Holy Sepulchre

 

Damascus Gate, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Acest punct de plecare este în vecinătatea stației de tramvai 1. De la Central Bus Station Ierusalim va trebui să ajungi în City Hall (sunt cam 5 sau 6 stații de mers până în apropierea Damascus Gate). Mai bine verifică Google Maps-ul. Din stația aceasta vei vedea cum se ridică în față zidurile orașului vechi. Urmând zidurile în stânga, vei ajunge la Damascus Gate.

 

 Itinerar calatorie Ierusalim

 

În dreptul acestei porți stau ocazional localnici care-și vând produsele. Ți-aș recomanda cu mare drag să încerci migdalele verzi cu sare, lipiile crocante din susan sau plăcintele cu banane și stafine.

Pe masură ce intri în oras, te vei pierde într-un labirint de străduțe mici, înghesuite și pietruite ce te vor fascina încă de la prima videre. Nu cred că este doar arhitectura impresionantă, ci mai degrabă mixul acesta religio – arhitectural – istoric ce dă tot șarmul.

 

Jerusalem old city, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Mergând ceva mai departe, vei da de Church of Holy Sepulchre … mai bine zis Mormântul Sfânt. Acest mormând acum este transformat într-o biserică. La intrare este locul în care a fost așezat Isus după coborârea de pe cruce, iar în spate mormântul în care a fost îngropat. Când vei ajunge la mormânt, încearcă să nu-ti faci iluzii că vei sta prea mult. Este o coadă ce se mișcă continuu. În interiorul mormântului se intră în serii de 4 persoane a câte 10 secunde fiecare. Destul de strict, dar poți sta de multiple ori la rând în caz că vrei să simți poate ceva mai special decât o simplă vizită. Ritmul cozii este destul de ridicat, deci nu vei sta prea mult.

 

Western Wall și Al Aqsa Mosque

 

Western Wall, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Pe măsură ce te îndepărtezi de Biserica Mormântului Sfânt, vei da de Westerm Wall (Zidul Plangerii). Pentru evrei, acest punct este probabil unul din cele mai sfinte locuri în care ei se pot ruga. Partea stângă a zidului este destinată bărbaților iar dreapta femeilor. Acest zid face parte dintr-un ansamblu de aproape 1600 mp ce înconjoară complexul Temple Mount.

Mai bine zis este un ‘munte’ pe locul căruia a fost construit primul templu de către regele Solomon, fiul lui David, în anul ~957 IC și care ar fi fost distrus de babilonieni în anul 586 IC. Ora de istorie ar fi mult prea lungă, dar sigur Wikipedia îți va fi un prieten de nădejde în căutările tale suplimentare.

Tot aici, vei găsi și Al Aqsa Mosque. Nu știu însă dacă accesul este liber. Eu am nimerit duminica și probabil de aceea soldații mi-au blocat accesul. În același timp, există și posibilitatea să fie exclusiv pentru musulmani. Merită să încerci. Locul este doar la câteva sute de metri de Western Wall.

 

City of David și galeriile subterane de apă

 

City of David, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Imediat cum ieși de la Western Wall, pe măsură ce înaintezi spre poarta principală și cobori în vale, nu va trebui să faci mai mult de 200m și vei vedea un indicator micuț spre dreapta. Acesta ar trebui să arate drumul către orașul lui David. Este un oras israelian care stă la baza originei Ierusalimului. UNESCO mai nou, sustine că Ierusalimul are legătură doar cu islamismul (source). Acesta este și motivul pentru care excavațiile din zonă au fost oprite. Toate acestea se întamplă în detrimentul savanților și a arheologilor care fac muncă de voluntariat și descoperă dovezi ce atestă existența orașului cu aproape 600 de ani înainte de a apărea religia islamică.

Dar, pe măsură ce ajungi în intersecția de care îți spuneam mai sus, vei vedea o străduță mică care duce către orașul lui David. Vei avea ocazia să vezi în dreapta, locul în care se făceau săpăturile arheologice de care menționam. Intrarea este liberă cu excepeția tunelelor de apă din subteran unde ai nevoie de bilet.

 

Originea galeriilor de apă

Construcția galeriile subterane a fost decizia regelui Hezekiah de a crea un lanț de tunele sub orașul lui David în secolul 8 i.C. Tunelele aveau rolul de a proteja sursa de apă a Ierusalimului în perioade de conflict. Aceste galerii impresionante se duc până la 533 metri în munți. Indiferent că orașul era în vreme de pace sau de asediu, mereu avea sursă de apă.

Sigur ți-ai dori să parcurgi o bună bucată din aceste tunele. Poți face asta dar să aduci cu tine sandale ori papuci cu care poți merge prin apă.

 

Povestea noastră din Valley of Jehoshaphat și Mount Olives

 

Valley of Jehoshaphat, Itinerar calatorie Ierusalim

 

În orașul lui David ne-am plimbat și am trăncănit fix ca niște copii. Era timpul să mergem mai departe. Ieșind din oraș, am revenit la șoseaua principală și am continuat să îi ținem cursul. Mai departe, aceasta începe o ascensiune micuță. În stânga se pierde Temple Mount. În dreapta șoselei vei vedea un gol imens și vei realiza ca ești pe laterala unui versant. Paralel cu versantul muntelui începe cimitirul evreiesc Mount Olives, plus Grădina Getsemani. Mi s-a părut foarte spectaculos tot peisajul.

Din depărtare nu prea îți dai seama ce reprezintă acea prăpastie între versanți. Curiozitatea m-a îndreptat către o serie de scări ce coboară către acest loc.

Aici am găsit monument format din două elemente. Primul era o clădire detașată de munte cu o formă ceva mai specială. Era formată dintr-un bloc imens de piatră cu o gaură la bază și câteva scări sculptate în față. Ai zice că era un mic pătrat… sau un fel de mini peștera cu o singură încăpere.

 

Zechariah's Tomb, Itinerar calatorie Ierusalim

 

În stânga acesteia se vedea săpat în munte, o încăpere cu doi piloni și un balcon. Am urmat scările și am urcat către încăperea ce ducea la acel balcon. Spațiu acesta era de fapt o deschidere către alte 3 încăperi. Aproape că semanau cu peșteri interconectate prin mici tunele. Am fost curios să îi caut istoria.

 

Tomb of Benei Hezir, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Monolitul reprezintă mormântul unui preot Zechariah (Zechariah’s Tomb). Construcția era destul de interesantă și captivantă. Avea două coloane aparente și o piramidă drept acoperiș. Lateralele acesteia aveau urme de construcții nefinalizate (ca și cum această construcție ar fi fost oprită subit).

Galeriile interconectate reprezintă Tomb of Benei Hezir și toate încăperile sunt vechi morminte care ar fi fost folosite pentru o parte din descendenții acestei familii Hezir.

Concluzia mea, plus acest video, ar fi că toată valea a reprezentat o continuare a cimitirului Mount Olives. În decurusul anilor, (undeva inainte de 2012 potrivit video-ului), au fost făcute săpături arheologice. Încăperea pătrată de la baza blocului de piatră din Zecharias Tomb, reprezenta cu siguranță locul unde a fost îngropat.

 

Tomb of the Virgin, Getsemani Garden, Maria Magdalena’s Church și Olive Mountain

 

Tomb of the Virgin, Itinerar calatorie Ierusalim

 

Din acest punc dai un drum separat care urcă la șoseaua principală. Drumul duce pe versantul opus celui de pe care ai coborât. Acesta te va purta caătre intersecția unde găsești în stânga Church of the Virgin Mary. Imediat lângă biserica mormânt, începe o ascensiune mai lungă care te va purta catre Getsemani Garden, către biserica Sf. Ana, Convent of Mary Magdalene and Chappel of the Ascension. Nu voi mai detalia aici, deoarece sunt destul de evidente cam ce reprezintă.

Chappel of the Ascension era locul unde se adunau credincioșii pentru a comemora învierea lui Cristos. Înainte, acestea se făceau într-o peștera. Când creștinilor le-a fost permis să comemoreze aceste evenimente, capela s-a mutat aici.

 

Mount Olives Jewish Cemetery, Itinerar calatorie Ierusalim

Acum, că am ajuns în acest punct cu firul poveștirii, pot să spun că am acoperit în mare parte cam toate obiectivele importante ale orașului Ierusalim. Dacă vrei mai mult, ai putea să continui catre King David’s Tomb, Zion Gate și să revii către Tower of David părăsind orașul vechi prin poarta Jaffa. Aceasta este destul de aproape de stația de tramvai.

Ierusalimul îți va da sentimentul că este un loc cu o încărcătură grea. Uneori vei simți poate că nu știi unde te afli sau ce s-a întâmplat acolo. În plus, nu tot timpul avem posibilitatea să ne rafinăm itinerarul într-un mod perfect. Ca să completezi toată distracția din Israel, ai vrea să citești și articolul “City break de 3 zile în Tel Aviv, Israel“.

Sper să-ți fie de folos! Dacă ai ajuns și tu în Ierusalim, lasă un comment cu locurile drăguțe ce merită a fi explorate și poate neacoperite în acest articol!

Pe curând!

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,