Londra și versiunea country a Marii Britanii (partea I)
Prolog
Pe wishlist-ul meu de călătorie stătea la coadă UK-ul de multă vreme. În speranța că poate cândva îi voi acorda atenție, stătea cuminte și consemnat în colț. După ce i-am dat târcoale multă vreme mi-am luat inima în dinți. Am decis să-l abordez. Nu contează că a fost nevoie de un concert și discount generos la biletele de avion.
Am auzit prea multe povești despre UK. Nu mai puteam amâna momentul. Zis și făcut. După research, am găsit bilete destul de atractive cu plecare din aeroportul Suceava. Baaang. Done. A urmat cazarea a cărui booking a durat lene de două săptămâni. Într-un final, Duke of Leinster Hotel părea un deal foarte bun. În cele din urmă, am realizat că doar zona a fost mai inspirată ca alegere. Concluzia e să nu-ți iei cazare acolo și să speri ca prețul reflectă calitatea în locul unde vei găsi.
Aterizatul și tatonarea cu orașul
Zborul cu Wizzair duce în Londra zilnic foarte mulți români. Probabil mulți merg pentru un loc de muncă mai mult decât să viziteze Europa de Vest. Zborul aterizează în Luton. Acesta este un oraș situat la aproape 60km de Londra.
Ajunși cu bine în Luton ne-am orientat imediat către un mod de a ajunge în Londra. Am optat din prima pentru un tren. Eram foarte nerăbdători să ajungem în oraș. Imediat ce părăsești aeronava cu care ai aterizat și treci de security point, dai de aparatele ce eliberează bilete de tren sau autobuz. Alegerea noastră nu a fost tocmai cea mai ieftină (aprox 19 lire / pers). Prețul călătoriilor e aproape standard în ceea ce privește trenurile din jurul Londrei. În aproape 40 de minute am ajuns în oraș.
Cazarea noastră era pe linia de metrou Circle Line și am luat primul metrou către Paddington station. Am fost fascinați de arhitectura clădirilor, de verdele crud al copacilor, de multitudinea cicliștilor, a alergătorilor și în special de ritmul alert al orașului.
Nu a durat foarte mult până ce am ajuns la hotel. Am fost puțin dezamăgiți de acesta. Deja este un topic subiectiv. Nu am putut sta mai mult de 30 de minute în cameră și ne-am pregătit să luăm orașul la pas.
Prima zi
După cum am menționat și mai sus, zona în care am fost cazați era tare drăguță. Hotelul situat lângă Hyde Park, ne-a obligat parcă să alegem aceast parc ca prim popas în Londra. Pe drum, ne fascina în mod special paleta de culori unică a acestei zone. Cartierul Leinster e format în mare de clădiri cu două etaje. Când schimbi străduțele, deși uneori schimbi și arhitectura, paleta de culori rămâne. Străzile sunt atât de diferite și incredibil de comune în același timp.
Lăsând puțin la o parte frumusețea orașului, ajungem în parc. Am văzut destul de multe parcuri drăguțe în Milano, Berlin sau Paris. Acesta parcă mi-a arătat ceva ce n-am văzut până acum. Să fie oare veverițele care stau și vin la tine în speranța că poate primesc o nucă sau o alună? Să fie oare oamenii care atunci când văd că te joci cu veverițele vin și-ți dau semințe să le hrănești? Să fie oare diminețile în care alergul prin acest parc te fascinează prin multitudinea și varietatea vârstei celor care îl străbat în lung și în lat?
N-aș putea să spun sigur care este motivul. Pot spune că fiecare din lucrurile menționate a acționat puțin la sentiment.
Veverițele din Hyde Park
Hyde Park e o combinație dintre Kensington Gardens (vest) și Hyde Park (est). Partea vestică a acestuia ai zice că e menită spre mișcare. Partea estică îmi pare puțin mai orientată către relaxare și timp liber. În mijlocul ambelor părți, câte un lac drăguț gazduiește un mix de lebede și rațe care-și plimbă cu mare atenție bobocii. În prima seară le-am luat la pas pe ambele. Am fost surprins să văd că aici veverițele sunt atât de prietenoase de zici că-s în habitatul lor. Acestea sunt obișnuite cu oamenii și zburdă ca la ele acasă. Londonezii și-au făcut un obicei de a aduce cu ei pungi de nuci și seminte când Hyde Park-ul este în drumul lor.
Am plecat către Buckingham Palace. Pe traseu am trecut prin Wellington Arch care a fost construit inițial ca o intrare spre palat. Mai târziu a devenit monumentul care îl proclamă pe Wellington învingător în luptele cu Napoleon. Nu ai mai mult de 5 minute și deja regăsești pe partea dreaptă Buckingham Palace. Cred că lucrul care mi-a atras atenția în mod special aici a fost patrula constantă a gărzilor reginei. Mi-a plăcut foarte mult discilplina acestora și constantă în mișcări. Parcă semănau cu niște roboței. Aproape că și erau ca roboței activați.
Parada de la Horse Grounds Parade
Ziua a continuat cu o plimbare agale în care ne propusesem să ne bucurăm de împrejurimi. Eram tare curioși să vedem casa primului ministru de unde erau transmise mereu comunicatele și interviurile acestuia. Zona era închisă din păcate. Totuși străzile erau pregătite ca de maraton. Totul era aranjat și nu știam de ce. La un moment dat auzeam ritm de fanfară. Am urmărit sursa acestui ritm ca șoriceii după cașcaval.
Ritmul sunetelor ne-a dus în apropierea muzeului The Household Cavalry Museum, unde în Horse Grounds Parade am întâmpinat o paradă cu omuleți super bine sincronizați. Din informațiile care ni le-au oferit un localnic, această paradă era desfășurată de Royal Marines din British Armed Forces. Am savurat frumusețea acesteia ca doi britanici autentici. Oamenii de aici pun un accent deosebit pe gărzile regale, pe marșurile si plimbările cavaleriei prin oraș. Ne-am bucurat cot la cot cu ei.
Mai departe ne-am distrat maxim cu toată frumusețea acestui oraș îndreptântu-ne spre London Eye. Autobuzele, stațiile de metrou, forfota și agitația orașului mai tare ne energiza decât să ne obosească. Trebuie să fii incredibil de atent căci totul e pe super boost aici. Zona Westminster găzduiește destul de multe locuri drăguțe și importante, motiv pentru care este și foarte aglomerată.
The Old Shades Pub și frumusețea unui pint
Eram în momentul în care foamea își spunea cuvântul după o zi atât de plină. Până să ajungem la London Eye, primul popas a fost să ne bucurăm de autenticitatea mâncării engleze. Stai… cum? Da, din păcate aș spune că probabil e cel mai mare downside care îl au. Lipsa autenticității din bucătăriile lor când vine vorba de Londra. Mare parte din acest aspect se datorează nationalităților diverse adunate aici.
După tot zumzetul zilei, primul popas a fost la The Old Shades unde m-am luptat și-am câștigat destul de repede în fața unui pint de bere slabă care a cerut cu vehemență compania unui burger. Dacă nu știi ce e un pint, pot să-ți spun că în UK, berea la draft se bea din pot (pahar – 285ml), din schooner (pahar mai mare – 450ml), pint (cum am zice noi țap – 570ml) sau din jug (halbă de 1,1l care nu e chiar frecventă). Pintul este cel mai comun.
Londra este plină de astfel de pub-uri unde berea, fish & chips-urile, burgerii, mobilierul din lemn și banchete din piele fac totul un adevărat cadru de film parfumat cu un stil british. Diferența dintre pub-urile noastre și pub-urile lor este că accentul limbii lor este atât de aprins și puternic, incât totul devine infernal. Totul face parte din ambientul tării și recunosc că uneori e al naibii de mișto.
După popasul în care am calmat poftele stomacale, ne-am reorientat spre ultima oprie din prima zi: London Eye. După cum i se mai zice The Coca Cola London Eye, chestia asta rotundă veghează orașul mai ceva ca Big Ben. Apropos, Big Ben-ul nu va fi pe lista acestei povești căci este acoperit și în plină restaurare. Din păcate nu va mai bate pentru următorii 5 ani.
Dacă te plimbi seara după apus pe Hungerford Bridge și Golden Jubilee Bridges, o să te bucuri de peisajul de mai sus pe care cu greu o să il uiți.
Ziua a doua
Cred că diminețile în zona centrală a Londrei încep de aici. Unul din obiceiurile mele când sunt în orice călătorie este să încep ziua alergând hai hui. Vezi o cu totul și cu totul altă versiune a acelui oraș. Așa am făcut și în Londra. M-am trezit destul de devreme. La ora 5.30 deja eram treaz și îmi testam aptitudinile matinale de a îmi ține ochii deschiși. După mobilizarea matinală am ieșit din hotel. Afară încă erau aburi de somnolență. Totuși era ceva ce făcea dimineața să fie diferită.
Imediat ce am ajuns pe bulevardul principal, parcă din ora 6.00 a devenit brusc ora 9.00. Încă nu aveam chef de agitație. Am tras de ‘volan’ și am intrat în parc. Dimineața era destul de liniștită și frumoasă. Totul făcea ca alergatul să fie și mai plăcut. Aleele parcului erau bombardate de veverițe agitate. Parcă-s pisicile mele care se trezesc la ora 4.00 iar la ora 9.00 deja își pregătesc culcușul. Pe marginea lacurilor rațele încă dormeau cu capul băgat în penele lor. Erau tare amuzante.
Ce mi-a plăcut cel mai mult în această alergare a fost un grup de persoane de vârsta a treia. Știți acel tipar al fetelor ce fac lobby fitnessului modern și susțin mișcarea? Sunt foarte bine aranjate, energice și cu multă poftă de viață. Doamnele de care vă spuneam parcă erau fix acele fete doar ca de trei ori mai în vârstă. Mai departe vedeam câteva dușuri pe marginea lacului. Eram puțin curios la ce ar putea fi utile. Nu a durat foarte mult și în stânga mea se vedea cum în apă bate un mix de brațe. Oamenii înnotau acolo. Nu vă imaginați că era un lac foarte curat. La câțiva metri în depărtare mătasea verde specifică zonei umede dormea profund. Concluzia e simplă în final. Iubesc orașul din perspectiva mișcării până acum.
Mi-aș dori tare mult să explic cât de drăguț era terenul amenajat mai sus. Pe toată lungimea parcului, un mini hipodrom serverea oamenilor ce veneau aici să călare și își începeau ziua alături de minunații lor cai.
London pass și Oyster Card
După toată nebunia unei dimineți active am revenit la hotel. După un duș rapid și un prânz copios, am bătut în cuie planul zilei. Londra are foarte multe obiective care ar merita vizitate. Cel mai important e să-ți organizezi timpul cât mai compact. Noi ne-am stabilit două zile complete pentru oraș. În prima zi am căutat să vedem partea exterioară a orașului, clădirile, cartierele și locurile văzute din exterior. Următoarea zi, a fost stabilită pentru a vizita obiectivele dorite. De această dată ideea era să intrăm în fiecare (caută să asociezi lucrurile acestea și cu vremea).
De ce așa? Simplu. În Londra, poți foarte ușor să intri în diverse locații folosind London Pass. Poți găsi aici lista completă de atracții turistice care le poți accesa. Un astfel de pass pornește de la 70 de lire și poate veni cu un supliment pentru mijloacele de transport în comun (Oyster card). Oyster cardul este un card individual pe care îți poți pune credit și te scutește de a mai lua bilet la fiecare călătorie. O singură călătorie în zona 1 / 2 ajunge 1.90 lire. E posibil ca distanțele interzonale să fie puțin mai scumpe (+20 cenți față de prețul călătoriei normale). Eu nu am luat pachetul de London Pass with travel. Sigur e că nu îl poți folosi electronic așa cum o poți face cu Oyster Cardul / aplicația London Pass de pe telefonul mobil. Ești nevoit să te prezinți la orice ghișeu turistic și îți poți ridica cardurile de acolo.
Buckingham Palace și schimbul gărzii regale
În fiecare zi la ora 11.00 garda regală își face jocul. Totul este ca un mic show oferit turiștilor și în special fiecărui britanic în parte. Agitația începe cu zece minute înainte de schimbul de tură. Atunci, poliția călare crează culoar. Încearcă să țină la depărtare mulțimea adunată special pentru această mini-paradă. La ora 11.00, noua gardă se apropie de palat prin locul generos lăsat și organizat de poliție. Porțile palatului se deschid și noua gardă intră. În interiorul curții palatului, trei soldați din cei care tocmai au intrat se deplasează către cei doi aflați în posturile de la intrarea în palat.
Toți se plasează în fața primului aflat încă în post. Unul din ei verifică cu atitudine solidă și rigidă fișa postului celui situat în serviciu. În momentul când termină evaluarea fișei, soldatul ce urmează să între în tură, se alătură celui deja existent. Prin doi pași alăturați se efectuează schimbul. Împreună, noul grup de trei soldați se deplasează spre următorul care așteaptă să i se aplice același proces. E o chestie tare simpatică și plăcut de vizualizat. Te face să apreciezi eleganța acestora la un nivel ceva mai mare decât atunci când îi vezi în poze.
În mod normal, din ce am văzut și citit (e posibil să mă înșel), există cam două tipuri de soldați frecvenți în garda regală. Preponderenți sunt gărzile reginei. Aceștia sunt ușor de recunoscut după căciuli din blană de urs, haine roșii și pantaloni bleumarin. Anual, Canada donează gărzii regale 70 de astfel de căciuli.
Pe lîngă aceștia ar mai fi 2nd Battalion The Rifles ce poartă o îmbrăcăminte mai clasică. Toți au aceeași atitudine solidă și de neclintit. Marșul lor este curat și sincronizat. Mai amuzante sunt momentele când gărzile reginei stau în post și uneori, câte unui soldat îi mai cade căciula de blană și acesta fie și-o trage în față sau o dă mai în spate, dupa caz.
Dacă ajungi acolo, ar fi bine să verifici programul schimbării de gardă pe acest site. Uneori se poate ca parada să nu se desfășoare din cauza unor alte evenimente regale. Deasemeni, se mai poate întâmpla ca parada să se desfășoare fără fanfara mult așteptată.
Londra văzută din exterior
Să mai zic oare de sentimentul care îl ai când vezi pe stradă faimoasele mașini de Taxi recunoscute în toată lumea pentru formele și unicitatea lor? Să mai zic oare de autobuzele roșii care se evidențiază imediat datorită constrastului de culori? De cabinele telefonice în aceeași nuanță ca autobuzele nici nu mai merită să menționez. În același sentiment completează tabloul și vechile cutii poștale care cred că încă mai sunt folosite și astăzi.
Ne-am continuat drumul prin cartierul Carnaby și admiram cum totul era agil. Am fost foarte suprinși de această zonă. Chiar mi s-a părut un fel de Centru Vechi al Bucureștiului. Avea un aer cald. Deși lucrurile aici sunt în viteză totul avea o calmitate destul de neobișnuită. Oamenii se relaxau chiar și în mers. Fie că te oprești la Ben’s Cookies să te bucuri de o prăjitură incredibil de gustoasă cu ghimbir sau ovăz, ori fie că te oprești la un Starbuck pentru o simplă cafea, totul are un farmec aparte.
Ne-am continuam călătoria spre Camden Town. Scopul nostru era să ajungem la un restaurant vegan. Avea o popularitate foarte mare pe TripAvisor. Cred că ceea ce pot să zic despre Camden Town se poate rezuma la discuția cu un prieten:
Prietenul: Apropo, ai vizitat și Camden Town?
Eu: Yep
Prietenul: Nu-i așa că-i nebunie? Am fost și eu acolo cu câțiva prieteni.
Eu: Sincer mie nu mi-a plăcut chiar atât de mult. A fost ok, dar destul de agitat față de restul orașului care deși era la fel de agitat, era și calm în același timp.
Prietenul: Nu sunt sigur ca aș merge cu soția mea acolo. Are un vibe destul de puternic. E bun să mergi cu prietenii, cred…
N-aș putea descrie mai mult decât poate să o facă această mică conversație. Concluziile sunt la atitudinea si tiparul fiecăruia. Acum, mi-a placut totuși aici că aveai o varietate largă de opțiuni culinare. Începe de la buticuri cu mâncare mexicană, tailandeză… pană la clasicii burgeri și mâncare chinezească. Camden Market este o zonă cu trei rânduri de chioșcuri. Toate erau mici fast food-uri de luat porții To Go cu diverse mâncăruri specifice fiecărei bucătării reprezentate. Mai problematic este dacă încerci să ții un ritm cât mai vegan. Nu scapi de clasicul iaurt in mâncare, de brânzeturi sau lactate.
Am ajus la faimosul restaurant vegan de care povesteam la începutul acestui articol. Am fost total dezamăgit. Uneori ratingul de pe TripAdvisor nu reflectă chiar atât de bine ceea ce reprezintă acel local. N-am să-l detaliez căci ar fi inutil.
The O2 Arena și concertul lui Bryan Adams
Uitându-mă la ceas am văzut ca era ora 16.00. Puțin panicat o întreb pe Dana la ce oră este concertul. Unul din motivele călătoriei noastre aici era concertul Ultimate a lui Bryan Adams de pe arena The O2. Ne amintim că intrarea începe la ora 18.00. Am renunțat să mai explorăm Camden Town-ul și ne-am îndreptat grăbiți către hotel. Pe drum am luat două sandwichuri cu avocado și hummus dintr-un magazin popular de food to go.
Ajunși în cameră… bangggg. Camera pe care o luasem inițial nu era nici pe departe asemănătoare cu ceea ce rezervasem noi. Cerusem imediat o altă cameră și am primit provizoriu o cameră de 4 persoane. Era suportabilă în ceea ce privește căldura din cameră. Întorși la hotel, am primit o altă cameră. Era la fel de înăbușitoare ca și prima dar era puțin mai decentă. Supriză! Când încercam să mă spăl pe dinți, din tavan a apărut o stropitoare londoneză. Era inundație de la cameră superioară. Oricum, peripețiile cu camera nu am să le comentez.
Noi ne-am continuat ziua și eram tare nerăbdători să ajungem la O2. În decembrie 2016 am avut plăcerea să savurez un concert Scorpions în Berlin, la Mercedes Benz Arena. Nu a fost chiar același feeling ca acum dar a fost destul de drăguț.
Am văzut totuși un număr neașteptat de ridicat al persoanelor de vârsta a treia sau a persoanelor cu dizabilități. Concertul acesta mi s-a părut probabil unul din acele concerte care te fac să te simți viu. Pur și simplu aveam momente în care nu puteam să stau jos. Eenergia vibrantă te ridica în picioare. A fost de departe cel mai superb concert. A reprezentat pachetul complet: viață, energie, clasic, legendă și vibe.
Mi-aș dori să spun în cuvinte ceea ce se simte la un astfel de concert, dar las video-ul acesta de pe youtube să arate mai drăguț toată atmosfera:
Westminster Abbey și Catedrala Sf. Paul
Ziua a treia avea să o fie una din zilele mai lejere. Explorăm clădirile din interior. După aproape două zile ne resimțeam puțin. Dorința noastră era încă up and runnning pentru a savurat cât mai mult din frumoasa capitală britanică.
Analizând puțin zonele de interes turistic ale Londrei, am decis să ne punem pe wishlist-ul zilei patru obiective mari: Westminster Abbey, Catedrala Sf. Paul, London Tower și Tower Bridge. London Pass-ul le cuprindea pe toate. După calculele noastre era un deal decent. Mai ok a fost lipsa statului la cozi pentru a lua bilete.
Westminster Abbey este situată în zona centrală. Este o bijuterie construită în stil gotic. A fost gazda tuturor încoronărilor regilor și a reginelor încă din secolul XI. Până acum, au fost 39 de astfel de evenimente. Mai mult de atât este locul în care au fost îngropați o mare parte dintre cei mai faimoși oameni ai Regatului Unit. Mixul acesta o face deosebit de valoroasă. Este o bisercă regală care răspune direct suveranității Marii Britanii. Pe lângă 17 monarhi îngropați aici se numară Isaac Newton și Charles Dickens.
Westminster Abbey este actualmente declarată sit arheologic UNESCO. A găzduit până acum 17 nunți regale. Printre acestea ultima a fost cea a prințesei Diana din 2011. Catedrala este imensă și separată în sectoare în care fiecare monarh are o bucățică de viață întipărită. Te fasnicează foarte repede detaliile și minuțiozitatea arhitecturală.
După vizita noastră la Westminster Abbey ne-am îndreptat către catedrala Sf. Paul. În primă instanță aveam impresia că va fi o catedrală ca multe altele de genul ei. Aparent nu era așa. Catedrala Sf Paul este inima religiei anglicane și mama diecezei de Londra.
Interiorul, pe măsură ce intri ți se pare simpluț. Cu cât intri mai mult în aceasta, viziunea ți se schimbă. Nu știu dacă este vorba de biserică, de nivelul subteran care ține câteva morminte și galerii, sau dacă este vorba de view-ul magnific care-l poți vedea de pe cupolă. De pe vârful acestei catedrale, te poți bucura de un peisaj măreț asupra Londrei. La fel o poți face din Sky Garden, London Eye sau orice altă clădire înaltă. Îmi pare la fel de frumoasă pe cât mi s-a părut Catedrala Sacre Coeur din Paris.
Tower Bridge și London Tower
După vizita la catedrala Sf. Paul, aveam să ne îndreptăm spre unul din cele mai drăguțe locuri ale Londrei. Destinația noastră era un simbol al orașului: Tower Bridge. Aici am ajuns mergând pe jos. Era undeva în jur de ora 14.00. Am stăbătut străduțele Londrei. Foarte des am întâlnit în mijlocul zilei, bărbați și femei, îmbrăcați fie elegant, fie casual și savurând câte un pint de bere.
Nu mă așteptam să văd în mijlocul zilei oameni care fac asta. Cel mai straniu era că păreau a fi oameni de multinaționale sau de corporații. Să fie oare faptul că s-a nimerit o zi de duminică? Nu cred. Am văzut foarte multe baruri cu o masă lungă în fața acestuia. La această masă, de dimineață până seara, găseai cel puțin 3 sau 4 grupuri de oameni adunați la un Ale (bere).
Am ajuns în cele din urmă pe malul Tamisei. Din departare se vedea frumosul pod cum stă pe mijlocul râului și așteaptă vasele să vină pentru a se ridica pompos. Pentru ca un vas să poată trece pe sub acest pod, ele au nevoie să trimită o cerere cu 24 de ore înainte. După confirmare, pe un display electronic aflat la baza podului, apare ora, vasul și direcția în care acesta se deplasează.
London Pass-ul ne salvează din nou de a mai sta la coadă pentru bilete. Podul se formează din două turnuri înalte de aproape 70.000 de tone de ciment. Între aceste două turnuri se află părțile mobile care se ridică la trecerea vaselor. Întrăm imediat în primul turn. Pe măsură ce urcăm, observ pe podea o ștanță cu totul și cu totul diferită. Pe aceasta scria The Metallic Paving Coy Limited. Probabil era compania care a fost responsabilă de structura metalica a scărilor din interior. Pereții de aici din exterior par ceva mai groși decât ai crede. Totul are un aer vechi.
Pe măsură ce urci scările, ajungi într-o încăpere de la etaj unde rulează constant un film alb negru. Un tip de treabă explică periodic că podul a fost construit între 1886 și 1894 și a fost construit ca necesitate de trecere între cele două maluri. În 2006 acesta număra până la 40.000 de oameni care îl traversau zilnic.
Turnurile, în partea superioară sunt conectate cu două tunele suspendate. Frumusețea este că, la renovarea din 2016, au fost adăugate în podelele acestor tunele geamuri prin care poți vedea până jos pe pod. Dacă te nimerești în perioada când podul se ridică cred că totul e la superlativ.
Ajunși în cel de-al doilea turn, am coborât și vizita noastră continua spre sala motoarelor. Aici am vizualizat toată frumusețea motoarelor, a sistemului cu aburi, a modului prin care cele două punți se ridică și un mic film istoric despre muncitorii care întrețineau podul și îi asigurau funcționalitatea zilnică. Mai jos poți vedea ingeniozitatea care stă la baza întregului sistem.
London Tower
Ultimul obiectiv care ni-l stabilisem să-l vizităm era London Tower. Acesta mai poartă numele de Turnul Londrei, Palatul și Fortăreața Regală a Maiestății Sale. Acesta a fost construit în 1066 ca parte a cuceririi Angliei de către nomazi. The White Tower, a fost contruit de William Cuceritorul, iar în 1100 a fost folosit ca închisoare.
Acest palat a avut o însemnătate foarte mare în istoria Angliei. Cine avea monopol asupra acestuia, avea o influență foarte mare în mersul regatelor. A fost folosit ca loc de păstrat comorile statului, loc oficial și casa în care se găsesc și astăzi bijuteriile coroanei Angliei (Crown Jewels of England).
Istoria acestuia este destul de vastă și nu o voi detalia. Mai multe se pot găsi și pe pagina de wikipedia.
Ziua noastră se apropia de final. Eram foarte obosiți, dar destul de bucuroși cu cât am reușit să asimilăm aici. Era momentul de o cină bine meritată. Căutam ceva autentic. Am scos TripAdvisor-ul la iveală și găsisem un mic restaurant numit Maggie Jones. Mi-a atras atenția că era un loc retras și cu specific local. Era deschis într-un interval destul de mic (gen 17.00 – 23.00). S-a dovedit ca ratingul de 4.5 / 5 din 833 de reviewuri șă nu reflecte chiar atât de mult calitatea.
E posibil ca gusturile noastre să nu fie pe aceeași lungime de undă cu specificul localului. În același timp o jumătate de doradă pe o farfurie, o plăcintă de legume cu o mică crustă, un pahar de vin rosu și o apă, cu siguranță nu reflectă suma de aproape 60 de lire. Nu aș vrea să mai adaug și cele 6 lire care reprezintă tips-ul obligatoriu pus pe nota de plată din momentul în care te așezi la masă. Mă simțeam deja ca în Italia unde coperta e ceva obișnuit. Concluzia… fail.
Recomandări
Locurile de vizitat în Londra sunt nenumărate. Aș putea să recomand și următoarele atracții dacă crezi că ar fi pe placul tău:
- London Skyline Garden de unde poți avea un view minunat dacă nu ajungi pe St. Paul Cathedral sau dacă vrei să cauți o seară cu un view drăguț
- British Museum dacă ești fan muzeee
- telegondola Emirates Airline
- croazieră pe Tamisa
- Portobello Market (pentru diversitate culinară)
- Jamie Oliver (deși nu are review-uri chiar atât de strălucite)
- Cafe Van Gogh
- Greenwich Park (un parc foarte mare în care te poți relaxa poate după un city break intens)
- plimbare pe Oxford Street, 10 Downing Street
- Madame Tussaud
- Thorpe Park dacă ești fan parcuri de distracții și timpul îți permite
- Emirates Stadium dacă ești fan fotball și iubitor de echipa Arsenal
Sunt sigur că sunt multe altele care te-ar putea fascina. Mie momentan mi-a fost suficient cât am asimilat în aceste trei zile. Următoarele două zile le voi detalia în partea a doua a acestui articol. N-aș putea pune la un loc zona metropolitană cu zona country a Marii Britanii.
(va urma)
