Cascada Wachiratharn, Doi Inthanon și autencitatea Chiang Mai-ului

Chiang Mai este al doilea oraș ca dimensiune situat în nordul Tailandei. Din Bangkok până aici, poți ajunge cu un autobuz de noapte (100 – 200 baht / 8 – 9 ore). O variantă mai rapidă este un zbor intern din Bangkok, Phuket sau Krabi care ajunge undeva la 80 EUR și durează maxim o oră. Dacă optezi pentru zbor, să fii pregatit de o mare hărmălaie de asiatici agitați. Spui că-s albine. Dacă alegi VietjetAir, fii pregătit să-ți închizi telefonul mobil pe toată durata zborului (închis  și nu pe modul avion… dubios așa-i?).

Călătoria noastră în Chiang Mai avea să ne ofere o zi neplanificată dar destinată unei refaceri după nebunia și zumzetul orașului Bangkok.

După ce am aterizat în Chiang Mai, am devorat o plimbare ce a acoperit o bună parte din oraș. Aveam ziua curentă și încă una neplanificată până la mult așteptata noastră întâlnire cu gazelele sensibile din sanctuarul Elephant Nature Park. 

N-am putut rămâne la planul inițial. El implica o lene teribilă într-un șezlong de la marginea piscinei. Am luat netul și am început căutări la ce am mai putea face aici. Am nimerit pe TripAdvisor un tur tare drăguț oferit de Pagoda View Tours. Eu sunt reticent în a merge în călătorii random. De cele mai multe ori sunt persoana care își face singur călătoria. Aveam o mică reținere fiind debutant pe tărâmul asiatic. Nu ar fi fost imposibil, dar mi-am dorit să cunosc mai mult din ceea ce înseamnă Chiang Mai și specificul locului.

Stabilesc cu Pimpha (ownerul businessului) un tur pentru următoarea zi. Yeyyy… Ne trezim la prima oră, luăm un prânz brici la hotel (încă nu am reușit să înțeleg cum pot tailandezii să mănânce supă cu noodelși / orez fiert la prima oră) și ne prezentăm în fața hotelului. De aici aveam să începem călătoria noastră.

Cascada Wachiratharn și Pha Dok Soew

Nu a durat prea mult până a sosit Pimpha. Era împreună cu Ne, ghidul nostru pe toată durata călătoriei. După prezentări și discuții de introducere, pornim călătoria spre cascada Wachiratharn. Pe drum, am scăpat de curiozitățile pe care le aveam cu privire la cultura tailandeză.

Știați că atunci când ajungi în Tailanda, vei vedea că toți te vor saluta cu un gest specific? Acesta e format din împreunarea mâinilor, plecăciune și cuvântul “Saricaa”.  Cu cât acest salut este făcut mai umil, cu zâmbetul pe buze, cu mâinile împreunate cât mai sus și cu fruntea plecată, cu atât mai mare este respectul față de persoana căreia îi este adresat.

După aproape o oră de mers și povestit, am ajuns într-o parcare. Inițial n-am fost prea uimit. Sentimentul nesigur a dispărut destul de repede. De ce? După ce am întors capul, am dat de o minunată cascadă. Era bucățică ruptă din wallpaperele de pe 500px.com. Credeai că e un frame captat din albumele cu care fiecare fotograf se mândrește. Era ceva incredibil de drăguț. Unul din lucrurile care au făcut această cascadă să fie atât de specială, a fost un curcubeu permanent care o păzea. Mai mult, acesta era dublat de un al doilea. Cu greu îmi vine să-i descriu frumusețea. Era mai uimitoare decât aș putea explica.

Venind aici la primele ore ale dimineții, am nimerit momentul în care nu era nimeni. Stropii de apă parcă ne trezeau. În același timp ne faceau să adormim din nou. În caz că vrei să vezi și un mic preview, privește începutul acestui video.

Din acest punct am plecat într-o călătorie prin pădure cu un localnic. În Chiang Mai, trekingul prin pădurile locale este interzis în lipsa unui localnic. Consecințele sunt descrise pe diferite panouri la intrarea pe poteci.

Împreună cu Ne și cu ghidul nostru Chai, am pornit către plantațiile de orez și plantațiile de cafea. Printre acestea, aveam de parcus aproape 2 km prin padure și de traversat un râu peste cascada Pha Dok Soew. Pădurea nu era una foarte specială. Mai exact, nu era cu nimic mai specială decât pădurile noastre. Faptul că eram acolo, cumva o făcea să devină mai interesantă. Mă simțeam obligat să dau atenție până și unui șir de furnici care-și cărau atent proviziile spre mușuroaie.

Culturile de orez și oamenii locului

În aproape o oră am reușit să străbatem poteca. Am trecut puntea peste apa învolburată din fața cascadei Pha Dok Soew. Când zic punte, mă refer la o împleticire de bambuși verzi, atenți legați, ce continua drumul către plantațiile de orez. Trecând puntea, am traversat pădurea prin dreptul unor portocali cu fructe mici și amărui. Chai s-a chinuit în gesturi maimuțărești să escaladeze micul citric și să ne ofere câte o portocală. N-a reușit să ia mai mult de două și vedeam că ochii săi ar fi mușcat din ele. Normal că am făcut cu toții share. 🙂

Mai în vale am ajuns într-un câmp terasat pe nivele. În urmă cu câteva săptămâni aici a fost o cultură destul de frumușică de orez.

Acum, că această cultură a fost recoltată, oamenii care munceau acel câmp au schimbat recolta alternând cu plantații de căpșuni. Trecând peste acestea, am ajuns să văd într-o colibă pe care cu greu o poți numi adăpost, doi copii lângă o găleată de ardei iuți. Se uitau captivați la desene animate în fața unui laptop. Pff….

Copilul cel mai mic era ca-n transă. Parcă nici nu eram acolo în timp ce ochii celui mic ținteau cu interes displayul unde se reflectau desenele cu Tom și Jerry. Am fost lovit de un mix ciudat de sentimente. Încercam să îmi dau seama dacă aceste sentimente sunt un flux abundent de compasiune, ori un val de invidie că aceștia stau departe de nebunia din orașe. Nu știam dacă bucuria pe care o au privind la acele desene, e cu mult mai importantă decât multe din grijile noastre cotidiente. Sigur vă zic că n-am reușit să ajung la o concluzie.

Din acest punct, am mers direct la plantațiile de cafea. 95% din producția cafelei tailandeze este formată din cafea arabica. Restul e un mix ciudațel de alte tipuri.

Ajunși la plantatie, am cunoscut modul prin care boabele de cafea capată un cu totul și cu totul alt gust. Acesta-i complet diferită de ceea ce numim noi astăzi cafea. Aș îndrăzni să o numesc esență de cărbune aromat. Noi ne bucurăm de un parfum abundent de cafea, în care nu știu cât este adaos și cât este aromă din exterior. Cafeaua deși pare să fie obținută din aceleași proceduri care le-aș numi a fi normale, este puțin mai prăjită în Tailanda decât cum suntem noi obișnuiți.

Doi Inthanon National Park, The Highest Spot In Thailand

Următorul popas era cel mai înalt punct din Tailanda (2565m). E parte din parcul național Doi Inthanon. Am întâlnit puțin din ambientul care ne așteptă acasă. Erau cam 15 grade în imaginea de mai sus, iar în pădure ajunge să scadă undeva chiar și pe la 10 grade.

A fost destul de aproape să atingă temperatura care ne-a așteptat acasă la aterizare (0 grade). Pe 21 decembrie, la aproape 10 zile după vizita noastră, în Doi Inthanon, s-a înregistrat cea mai joasă temperatură de până atunci: -5 grade Celsius.

În acest loc, Ne, ne-a povestit puțin din istoria împăratului și parcă mă simțeam la una din acele ore de istorie în care chiar stai atent și asculți cum Ștefan cel Mare iese încă o dată victorios din bătăliile sale. De obicei nu sunt un mare fan al ghidului care îți povestește totul. Aici poate a fost și personalitatea lui Ne care a făcut diferența. Nu era tipul clasic de ghid care stă si te duce, îți arată, merge mai departe, iar îți mai arată ceva cu încă 5 paragrafe tipizate de istorie. Din modul în care expunea toate lucrurile, simțeai că savurează backgroundul locului și iubește acele ținuturi.

Monumentul “The King and the Queen” din parcul național Doi Inthanon

Părăsind parcul național, ne îndreptăm către cadoul făcut regelui Tailandei, cu ocazia aniversării zilei sale de anul trecut (2016). Din nefericire a fost și ultima aniversare pentru acesta. Probabil cadoul nu este deloc ce vă imaginați.

Acest cadou, cuprinde o imensă gradină de flori. Această gradină iarna (la noi), explodează într-o imensă pată de culoare. Mai mult, este decorată cu două monumente. Le poți asemană cu doi pioni imenși de șah. Monumentele reprezintă Regele și Regina Tailandei. Între cei doi, există o diferență de cinci sau șapte ani. Pentru a respecta aceste detalii, construcția acestor monumente a fost făcută la aceeași interval de timp.

Piața Hmog și turtițe de orez

Călătoria noastră în Chiang Mai a luat sfârșit cu o vizită în piata Hmog. Aceasta este o piață în care localnicii își etalează în mare parte produse similare. Totul începe de la soiuri de vin roșu dulce, caju din belșug în toate stărișe, migdale, felii de banane uscate, sărate ori caramelizate, semințe de soia care întregesc rețeta de sticky rice cu mango și lapte de cocos, paie de cartofi, mix de fructe confiate și multe altelele ce te fac să salivezi instant.

Tot aici, am mâncat pentru prima dată lipie de orez, încălzită pe grătar și impachetată într-o frunză de salvie și cu un lapte dulce. Inainte de a fi pusă pe grătar are consistența unui aluat turtit. Pusă pe jar, începea să se umfle ca o chiflă de grâu. Ziceai că-i gumă moale hubba bubba.

Probabil că în lipsa lui Ne și a lui Chai, ziua noastră liberă în Chiang Mai nu ar fi fost atât de draguță. Nu mi-ar fi lăsat atât de multe amintiri, locuri și viewuri asupra locanicilor. Pare puțin cam trist să ajungi în unele locuri și să nu savurezi puțin din specificul locului. Cred că e ca și cum ai merge într-un oraș spaniol unde paella e la ea acasă și tu alegi să mergi într-un fast food.

Călătoria aceasta a fost prima parte draguță din popasul nostru în Chiang Mai. Următoarea zi a fost o altă poveste dintr-un un alt articol pe care ți-l recomand cu drag să il citești: Elephant Nature Park și povestea elefanților din Chiang Mai