O altă versiune a Marii Britanii (Stonehenge, Bath, Windsor Castle, Dover și White Cliffs)
Când mergi într-un city break cauți toate ascunzătorile frumoase și celebre. O bună parte din acestea pot fi destul de greu accesibile din varii motive. Fie că discutăm despre transport, buget sau îndrăzneală, mai toate devin cumva accesibile în final dacă îți faci un obiectiv din asta. Partea a doua din călătoria noastră în Londra se va rezuma la două zile petrecute în sud. Nu aveam de gând să pierdem tot timpul în oraș. Doream să ajungem în Stonehenge. Era principalul obiectiv.
După câteva căutări aveam trei variante:
- Un tur de o zi care mergea la Castelul Windsor, Băile Romane din Bath și în final Stonehenge
- O călătorie de seară în care poți vedea apusul la Stonehenge și chiar să intri în interiorul pietrelor
- Să ne suim în tren și să mergem de capul nostru la toate cele de mai sus
Turul de o zi
Deși nu suntem fani a unui tur organizat, am preferat să alegem această variantă a unui tur organizat de o zi din diferite motive. Printre ele se află distanța destul de mare de parcus din Londra (140km). Nu știam ce ne așteaptă acolo. Dacă mergeam pe varianta cea mai favorabilă (tren), nu aveam idee la ce oră să spunem că vom ajunge. Stonehenge are intrări grupate în intervale de 30 de minute. Așa citisem de pe siteul lor. E cam greu să știi când ajungi, mai ales cu atâtea variabile necunoscute. Ca să nu avem impedimente și alți factori externi ce ne pot devia de la țintă, am ales un tur.
Turul de o zi pornea din Londra (Victoria Station), cu un autocar de aproape 50 de persoane. Aveam să fim ghidați de o doamnă tare drăguță de origine ungară, stabilită in UK în urmă cu 10 ani. Turul viza fix lucrurile pe care noi doream să le vedem. Era aprope perfect.
Versiunea country a Marii Britanii
Am plecat dimineața la ora 8.00. Citisem câteva reviewuri înainte și eram conștienți de faptul că vom fi puțin pe fugă. Ne-am asumat acest risc. Autobuzul s-a dovedit a fi unul tare drăguț. Aproape că mă simțeam ca în momentele când mergeam în excursiile gimanziale. Imediat după plecare, am fost informați că vom merge direct către Castelul Windsor. Toată lumea își dorea să ajungă aici după nunta regală a prințului Harry cu fosta actriță Meghan Markle.
Pe drum am fost captivat în totalitate de peisaj. Avem și noi imagini, peisaje, dar verdele de aici era șocant de atrăgător. Făcea totul aparte. Acum înteleg de ce UK-ul are acel ceva care îl face diferit. Așa cum Ierusalimul are specificul lui prin clădirile autentice, așa cum Parisul te prinde prin arhitectura și șarmul zonei, tot așa te ține tentionat peisajul country din Marea Britanie.
Windsor Castle
După aproape o oră și ceva de mers cu autobuzul ajungem la destinație. Am lăsat în urmă autocarul și am pornit la pas spre castel coborând câteva scări care ne purtau spre gara Windsor & Eton Central. Aceasta este principala intrare în zona castelului. La intrare se găsește o replică în mărime naturală a locomotivei GWE 3031. Ea poartă numele The Queen. Pe măsură ce înaintezi, ajungi în zona de shopping a orașului. Aceasta este Windsor Royal Shopping și este plină de la restaurante, cafenele, baruri și magazine de unde îți poți cumpăra tot felul de articole sau suveniruri.
Mai departe, după ce am traversat orășelul mic și fermecător dăm de castel. Am fost izbiți de o coadă care ni se parea incredibil de mare. Aveam să aflăm că linia de așteptare pentru tururi organizate era cu mult mai departe decât cea care ni se părea mare. Oups… Acest lucru ne-a costat o ora si ceva de stat în picioare și așteptat. În final, am aflat că totul se datora unor grupuri organizate de sute de chinezi. Sunt peste tot când călătorești în lumea.
După multă vreme, am reușit să intrăm. Castelul ocupă 5 hectare și este un mix de fortăreață, palat și orășel. Se zice că acesta ar fi un reper de modă veche și tradiții încă din secolul 14. Ca în orice alt muzeu sau obiectiv turistic din UK, la intrare primești un device audio care îți explică detaliile obiectivelor și semnificația punctelor vizitate. Ghidul nostru ne-a recomandat, ca imediat după intrarea în palet să alegem catedrala Sf. George ca prim punct de vizitat. În drumul nostru am dat de una din grădinile reginei. Aproape că nu îți venea să crezi că cei care locuiesc aici respiră același aer ca și noi.
Am coborât spre aripa vestică unde se află catedrala. Pe măsură ce treceam de această grădină din curtea centrală, mă uitam la zidurile paralele cu aleea principală și-mi imaginam tot felul de scenarii cu arcași și străjeri. Mi-a trezit un sentiment cutremurător.
Ajunși la capela Sf. George, minuțiozitatea acesteia ne-a lăsat muți. Încercam să o compar cu Notre Damme sau cu Duomo din Milano, însă fiecare are acel ceva autentic.
Catedrala este construită în stil gotic și se află direct sub conducerea monarhiei. În incinta acestei catedrale au avut loc incredibil de multe ceremonii. Printre acestea se numără recenta nuntă regală, urmând să devină și locul unde va fi înmormântată actuala regina a Angliei, Elizabeta a IIa. În mijlocul catedralei, există un spațiu alocat cavalerilor si celor de viță regală. Steagurile și stemele înșirate aici, ca și în catedrala Sf. Paul sau în Westminster Abbey, simbolizează un cavaler sau un ordin cavaleresc. Locul acesta face catedrala să fie un punct de reper în istoria Marii Britanii.
Din păcate, timpul nostru aici a fost destul de limitat. Am avut ocazia să vedem în fugă State Apartament. Acestea fac parte din curtea superioară. Ca să ajungem la ele ne-am întors spre grădină. De aici, o intrare diferită dă tonul unei noi cozi. Odată ce am trecut de acestea, am ajuns într-un hol ce găzduiește armura unui cavaler medival călare.
Vizita in State Apartments continuă cu un traseu ce pleacă din sala St. George’s Hall. Pe tavanul acesteia se regăsesc plăcuțe cu stemele fiecărui cavaler și ordin cavaleresc. Pe măsură ce ajungi mai departe, parcurgi o serie de dormitoare și apartamente cu denumiri ciudate. Erau ceva de genul:
- Camera dulap care în realitate nu avea nici un dulap
- Camera de dormit care avea un pat insuficient de spațios și aparent nimeni nu-l folosea
- Camera de primire care semăna mai degraba cu un dormitor secundar
Erau una mai ciudată ca alta. În cele din urmă, am ajuns la o serie de încăperi generoase în arhitectură și spațiu. Ultima cameră era cireașa de pe tort. Camera poartă numele și astăzi de The Waterloo Chamber și reprezintă una din cele mai mari camere ale acestui castel. A fost o dedicată Ducelui de Wellington după victoria acestuia asupra lui Napoleon Bonaparte de la Waterloo.
Istoria este destul de vastă și plină de evenimente care nu mi-aș dori să fie topicul acestui articol. Totuși, aici poți găsi detalii asupra camerelor din Windsor Castle și aparent par destul de bine structurate.
Orașul Bath și mici povești
Deși coada a fost de aproape o oră și vizita noastră a fost tot cam atât, ne era suficient. Poți sta și o zi în acest castel și să nu te plictisești, însă nu sunt genul meu. Dornic să merg mai departe, ne îndreptăm spre parcare. Ajuns aici, am realizat că fac parte probabil din primul grup de oameni punctuali. Toată lumea a respectat programul, ceea ce făcea călătoria noastră să fie ‘în grafic’.
Am plecat către Bath fix la ora stabilită. Nu a durat foarte mult și deja eram aici.
Ce este Bath? Bath e cel mai mare oraș din ținutul Somerset. Este recunoscut pentru băile de relaxare construite de romani și se află în vecinătatea orașului Bristol. Orașul este astăzi un patriomoniu UNESCO și a fost un oraș spa intitual Aquae Sulis în anul 60 dC. Era o zona de spa în era Georgiană. Da, este fix ca un centru de relaxare din ziua de astăzi doar că puțin mai rudimentar.
În Bath am fost purtați prin oraș de către ghidul nostru. Ne-a povestit puțin despre istoria orașului inclusiv despre localul din imaginea de mai sus. Sally Lunn, este cea mai veche clădire din Bath. Acest local ar fi aparținut lui Solange Luyon, o refugiată care a scăpat unei pedepse cu moartea din Franța. A găsit refugiu într-o bucătărie de lângă băi și inițial i-a vândut proprietarului acestei clădiri brioșe făcute de ea. De aici a plecat skill-ul acesteia de a face brioșe care astăzi sunt celebre în toată lumea. Numele este Sally Lunn este mai mult o greșeală de pronunție a oamenilor care nu știau franceza. De atunci, probabil că a preluat localul de la proprietar în cele din urmă, rămânându-i acest nume. Se spune că în acest loc si astăzi se folosește aceeași rețetă pentru celebrele brioșe.
Ajunși în fața intrării de la Băile Romane din Bath, stăteam la coadă și eram nerăbdători să intrăm. În dreapta, văd o doamnă împreună cu fata ei care pregăteau o masa. Au scos câteva platouri de prăjituri. Arătau atât de bine, încât cu greu te puteai abține să nu te uiți. Puneau atât de multă pasiune în detalii încât n-am putut să nu mă apropii și să le încerc. Erau cele mai fragede prăjitură mâncate în UK. iar foamea din mine le făceau aproape ca un elixir. Le-am mulțumit și am intrat în Bath. Grupul deja intrase, dar până ce ne-am lins degetele, a mai durat puțin.
Băile Romane (Thermae)
La intrarea în Bath, primești căștile de rigoare care-ți promit dezvăluirile detaliilor istorice și poveștiri asupra fiecărui punct din acest loc. Eram cam obosiți în a mai asculta detalii asupra fiecărui monument și a fiecărei statui. Am decis că mergem cum ne dictează instinctul. Ceea ce aflasem pe drumul spre Bath era că acestea au fost construite în anii 60 – 70 dC și complexitatea băilor a crescut timp de 300 de ani prin tot felul de camere și canale de apă.
Intrarea în băi se face de la etajul superior, ceea ce mă face să concluzionez că toate camerele sunt construite sub nivelul solului. De aici, ieși la balconul care oferă o priveliște de ansamblu asupra acesteia. Balconul este înconjurat de scupturi romane. De pe balcon, ajungi într-o clădire care te poartă către camerele încălzite. Aceste camere sunt echivalentul saunelor noastre de astăzi. Ce mi s-a părut foarte interesant era modul de încălzire.
Toată camera de aproape 20m lățime și 40m lungime era suspendată pe stive de piatră. Stivele asigurau spațiu suficient de circulare a aburului fierbinte ce încălzea podeaua camerei. Așa se făcea efectul de saună. Pe alocuri, sunt câteva reconstrucții video-uri a modului cum se bucurau oamenii de aceste camere. Se vedea cum doar o parte a societății din acea perioadă avea posibilitatea să se bucure de acestea, prin simplul fapt că foarte mulți oameni se învârteau în jurul celor ce veneau să se bucure de aceste thermae.
În saună, câteva persoane aveau grijă de prosoape încălzite, alții aveau atribuțiile de a face masaj persoanei întinse de masă. Nu era chiar o cameră în care intri și aștepti ca porii pielei tale să se deschidă. Aproape că îmi trezea amintiri din vizita mea în Istanbul la băile turcești unde am tras o experiență destul de memorabilă, dar atmosfera era similară cu cea din videourile prezentate. Promit să detaliez povestea hamamului din Istanbul într-un articol separat.
Am continuat călătoria noastră la Băile Romane vizitând toate camerele și colțurile. Mă fascinau. Ne-am dat seama totuși că timpul nostru era destul de limitat. Aveam aproape o ora și jumătate alocat pentru acest topic și se cam epuizase. Plecând repede către autocar, stomacele noastre aproape că țipau de foame. Refuzam totuși să mănânc ceva random. După două tururi rapide de piață, am dat de o mini patiserie care avea un aer foarte chic și prietenos. Aceasta se numește The Foodie Bugle. Am luat la pachet o plăcintă de legume și o clătită rece cu avocado și ciuperci. Yuuumy. Recomand cu mare drag dacă ajungi aici să le încerci. Chiar si To Go. După o fugă către autocar am ajuns la fix să ne bucurăm de achiziția noastră și destul cât să facem poftă unui autocar întreg.
Stonehenge
După un drum de aproape 45 de minute în care ne-am potolit foamea, avea să vină probabil cel mai așteptat element al acestei călătorii. Nu știu de ce era cel mai important. Probabil că wallpaperul meu de aproape două luni îl făcea să fie mai interesant și mai intrigant.
În caz că nu știi ce e Stonehenge-ul sau poate doar ai auzit mult prea puțin despre el, voi încerca să fac o scurtă descriere. Stonehenge = o gramadă de pietre. Ok, nu e chiar atât. Treaba e că acest grup de pietre e poziționat în inele concentrice. Mai enigmatic e că el e format din destul de multe pietre și construcția lui datează din anii 3000 îC – 2000 îC.
Teoriile Stonehenge
Cam cât de ușor era oare atunci să cari atâtea pietre care individual au aproape 4 metri înălțime, 1m – 2m lățime și a căror medie de greutate e aproximativ 25 de tone? Cam aici se învârte misterul din Stonehenge. Sunt multe teorii explicative ale apariției acestor pietre și multe din ele având aromă de supranatural.
Unele pleacă de la vrăjitorul Merlin (din perioada lui Arthur și lui Sir Lancelot) și susțin că acesta ar fi pus un gigant să construiască acest cerc sau că a făcut vrăji prin care aceste pietre au ajuns aici din muntele Killaraus, Irlanda.
Multe teorii se învârt în jurul vrăjitorului Merlin, insă altele leagă Stonehenge de un templu dedicat zeului Caelus. Alte versiuni susțin că a fost creat de druizi, sau că era o trece în altă dimensiune și posibilele explicații curg fără oprire dacă faci un mic research.Eu am fost captivat de forma, dimensiunea, simetria și de curiozitatea care o stârgnește în jurul lumii. Pe wikipedia, găsești câteva din teoriile posibile și imposibile ale apariției / construcției Stonehenge.
Stonehenge se află într-un câmp deschis. Nu știu exact cu ce poți ajunge aici, dar e sigur că nu-i chiar atât de ușor. Orele de access nu aș putea confirma că trebuie respectate cu vehemență, dar cred că sunt mai degrabă un punct de reper pentru a nu aglomera zona foarte mult. Stonehenge e situat lângă șoseaua principală, însă accesul aici este izolat. Drumul de la intrare până la pietre durează 4 minute și se face cu un autobuz care circulă cu o frecvență de 10 minute.
Noi am avut aproape 1h si 30 de minute la dispoziție pentru tur și iar am fost pe muchie de cuțit. Cert este că a meritat în totalitate oboseala și faptul că deși am fost foarte constrânși de timp, ne-am atins obiectivele. Nu e ușor să te bucuri de toate obiectivele care însumează un drum de aproape 400km. Am fost mai mult decât bucuroși de acest lucru.
După o zi faină și plină, nu puteam termina decât cu un binemeritat pint de bere London Pride și cu un cidru Mortimer Orchard. Apropo, acest cidru este genial. Următoarea zi avea să fie mai lejeră, motiv pentru care nu ne mai gândeam la ce vom face. În planul zilei erau doar două zone. Doream să găsim autenticitatea plajelor și a viewului britanic cu stânci albe și abrupte. Cele mai apropiate variante erau Sixt Sisters și White Cliffs.
De ce Dover?
Motivul pentru care am ales Dover în detrimentul Six Sisters a fost strict datorită lucrurilor care le poți face într-o zi aici. Dover fiind oraș port, are mai multe atracții de vizitat. Six Sisters pare a fi mai mult genul de loc în care vrei doar să stai și să pierzi vremea odihnidu-te. Noi nu eram in UK pentru odihnă și pofta de călătorit era la fel de mare ca la început, deși nu mai aveam chiar atât de multă energie.
Transportul poate fi mai dificil din Londra. Cel mai bine cred că ar fi să iei un tren sau să închiriezi o mașină. Cred că mașina ar fi mai indicată dacă ai la dispoziție o zi. Dacă decizi să poposești aici, e ok și cu trenul.
Drumul până în Dover se face pe o autostradă la care nu trebuie să plătești nimic. Nu e genul de autostradă care o găsești în Spania, Franța sau alte țări, dar își face treaba destul de elegant în a lega destinații.
Dover, este un oraș port. Ce are atât de special acest oraș? Simplu: plajă, un castel, roci superbe, dock-uri și o istorie destul de solidă în al doilea război mondial. Să mai zic de faptul că autenticitatea country a Angliei aici este la ea acasă?
Castelul Dover
Dover leagă Franța de Anglia prin Strâmtoarea Dover, cea mai îngustă parte a Canalului Englez. Pe lângă oamenii din epoca de piatră care par a fi fost descoperți a fi locuit aici sau cei din epoca de fier, a avut un rol destul de important datorită catelului Dover. Acest castel este la origine un castel medieval. El dateaza încă din secolul 11 și a fost descris ca o Cheie a Angliei și este cel mai mare din Anglia.
N-am să intru în detalii de istorie căci sunt toate la un click distață. Ce aș vrea totuși să spun aici, e oarecum legat de al doilea război mondial și de filmul anului 2017, Dunkirk. Pe lână importanța sa din perioada lui Napoleon castelul găzduiește câteva și sau labirinturi. Ele sunt accesibile prin grupuri cu număr limitat de turiși și te poartă prin încăperi simulând diverse scene.
Eu am apucat să vizitez tunelele de infirmerie. Acestea sunt o rețea de canale transformate în camere cu tot felul de întrebuințări: săli de operație, terapie intensivă, primiri pacienți, vestiare, sală de mese, baie… șamd. Toate fac parte din plasa labirintului ce a fost construit în al doilea război mondial. Înainte de a spune puțin din ce reprezintă, turul aici durează 20 de minute, pornește la oră fixă și te duce prin aceste labirinturi, simulând aducerea în infirmerie a unui pilot rănit.
În mai 1940 s-a anunțat evacuarea soldaților francezi și englezi din Dunkirk (actual port în Franța). Filmul Dunkirk arată destul de tragic povestea unor soldați care reușesc să fie evacuați de sub raidul aerian făcut de germani în Dunkirk. Cei care au reușit să fie scape, au fost aduși aici in Dover. Acesta avea să fie locul de tratare a cazurilor mai urgente. Filmul Dunkirk este destul de emoționant, dar faptul că am ajuns aici, m-a făcut să leg destul de ușor toată istoria.
White Cliffs
Nu departe de Castelul Dover, la distanță de câțiva kilemotri se întind faimoasele stânci White Cliffs. Accesul este liber. Cred că e important să-ți spun că parcarea de la intrarea în această mini rezervație este deschisă până la ora 19.00. Dacă vrei să poposești ceva mai mult (și poți chiar și pe timpul nopții … mai haiducește), ar fi bine să te organizezi ca atare.
Drumul către viewpointuri este destul de lejer. Cel puțin dacă discutăm de partea superioară. Dacă vrei să ajungi în cel din imaginea de mai sus, atunci trebuie fie să cobori o mini potecă destul de abruptă (dar accesibilă dacă ești puțin în formă) sau o variantă ceva mai lungă pe care nu aș putea să o detaliez căci nu am avut ocazia să o străbat.
Ideea este că-i un view care merită fiecare pic de efort. Mi-a plăcut enorm de mult să ajungi aici, să alerg prin iarbă, să mă împiedit de două ori în aceleeași groapă ascunsă (am noroc la astfel de capcane) și să admir ceea ce natura poate face. Aici sus, este un punct în care o parte a stâncilor e suspendată. Să stai acolo-i senzație destul de kamikaze și nesăbuită, dar e destul cât să-ți arate cât de fain e să te bucuri de lucrurile mici care le ai în jurul tău.
Zonă destul de fascinantă te va copleși foarte repede. Am mai văzut poate astfel de peisaje pe frumoasa Coastă de Azur. Roșul Alpilor Maritimi îi dădea ceva aparte. În același mod, albul acestor stânci le face oarecum la fel de speciale. De aici, poți continua o potecă pe marginea acestor stânci. Această potecă te va purta la South Fareland Lighthouse. Dacă ai posibilitatea să ajungi și timpul îți permite, încercă să te organizezi în așa manieră încât să-ți fie pe wishlish în timpul zilei. Există și un mic restaurant deschis undeva de la 11.00 până la ora 17.00 sau 18.00.
Deal Pier
Ultimul popas al călătoriei noastre în UK a fost Deal Pier. În poza de mai jos se vede aproape cam același cadru ca și în cel de la White Cliffs. Singura diferță o face acel vas. Dacă privești cu atenție, vei observa că acesta iese dintr-un nor de ceață. Deși soarele este destul de puternic și vremea favorabilă, totuși acolo pare că o barieră de ceață oprește totul.
Undeva, în marginea stânga a pozei, se vede cum ceața se pierde în spatele stâncilor. Dacă ai fi urmărit acea ceață, ai fi ajuns în Deal Pier. Nu știu prea mult ce este cu acest oraș decât că pare a fi cu specific pescăresc. Ceea ce m-a frapat pe mine a fost temperatura scăzută și ceața care predomina aici. Când am ajuns, temperatura era undeva pe la 10 – 13 grade comparativ cu 24 – 26 de grade din Dover.
O ceață destul de groasă și densă făcea ca tot peisajul să fie desprins din filmele britanice care prezentau Aanglia ca un cumul de ceață și răceală. Aparent era unul din acele părți care nu le găsisem până acum in UK, în ciuda vremei care este destul de capricioasă și-ți poate oferi din plin aceste detalii. Pe pierd, drumul în ceață îl făcea cam prea mistic. În capătul acestui ponton se afla o mini cameră între câțiva pereți de sticlă. Până să ajungem în dreptul acelei mini camere, din toate direcțiile simțea cum vântul șuiera și ne bagă puțin frig în oase într-un mod subtil și plăcut. Imediat ce am ajuns în capătul pontonului, trecând după camera de sticlă, instant nu se mai auzea nimic.
Capătul pontonului este construit cu câteva bare din lemn dispuse în diagonală. Să fie oare acelea? Să fie ore altceva? Nu știu. Cert a fost că era probabil cea mai fină oază de liniște și locul devenise atât de călduros încât vântul subtil nu se mai simțea. Nu a trecut mai mult de 30 de minute și ceața a dispărut complet, luminând întreg pontonul.
Era drăguț… dar farmecul înițial dat de ceață îl făcea să devină mai palpitant decât claritatea acestuia.
Aventura noastră în UK se termină aici. Îm doresc ca aceste info să vă fie tare utile. Povestea aceasta a picat mănușă pe dorințele și modul nostru de a fi. Am avut puțin din fiecare. Am avut parte de aglomerație în Londra aproape trei zile, am avut parte de un tur pe fugă in Windsor, Bath și Stonehenge, iar sfârșitul din Dover alături de prieteni faini a făcut să fie ornamentul perfect al acestui city break.
PS: Feedbackuri, commenturi și aprecierile constructive sunt tare indicate în secțiunea de mai jos. Ne auzim cu vești din următoarea peripeție. Keep it close. Nu va dura prea mult pănă la ea.
