Ce ascunde Ciprul atât de minunat?

Ciprul s-a dovedit anul acesta a fi prezent în poveștile tuturor. Era mereu descris cu entuziasm prin vloguri, bloguri sau alte surse care te fac să-ți iei rucsacul și să pleci. Nu prea înțelegeam de ce. Mă gândeam că e o insulă cu câteva plaje drăguțe și unde nu ai ce face decât să lenevești. Aveam nevoie de pauză și am decis că o săptămână în Cipru e furnizorul meu de energie. Biletele sunt rezonabile și cu aproape 300 EUR te descurci de două bilete dus / întors plus bagaj de cală cu plecare fix din Iași.

Sejurul nostru a fost un ‘Do it yourself’. L-am împărțit trei zile în Paphos (vestul insulei), urmat de încă patru zile îndrăznețe prin est (Protaras). De vreme ce aveam de gând să închirierm mașină, păreau locurile perfecte de plecare. Minunatul booking.com ne-a oferit prețuri tare decente la cazare și am stat cinci oameni cu aproape 1000 EUR toate cele șapte nopți. Noi ne-am simțit tare confortabil în vest la un apartament din Elysia Luxury Park și la o viluță tare cozy Sunshine Luxury House din Ayia Napa. Nu este ideal dacă vrei să fii servit, dar e minunat dacă știi să te descurci.

Hint: Ciprul în octombrie este perfect de vizitat. E probabil printre singurele perioade când căldura se menține, dar aglomerația din sezon se subțiază. Noi ne-am bucurat de temperaturi între 26 și 31 de grade. Dacă stai mai mult timp, închiriază mașină înainte sau din aeroport cu o asigurare completă și fără depozit. 

 

Coral Bay și prima impresie

Ajunși seara, singurul lucru care l-am putut face a fost să ieșim pe faleză în Paphos, unde nu a fost nevoie de prea mult timp să ne întâlnim cu o țestoasă tare îndrăzneață. Înotând paralel cu malul, a devenit atracția principală. Tot în programul primei seri a fost și un delicios fish meze. Acesta reprezintă o combinație de sosuri (hummus, pastă de icre, pastă de măsline, maioneză și altele), fructe de mare prăjite sau pe grill, salată și un pește gătit la final. În funcție de tavernă / restaurant el poate veni în serii sau pe un singur platou.

 

Coral Bay, Cipru
Coral Bay, Cipru

Următoarea zi a fost un deliciu de soare în Coral Bay, combinat cu snorkeling și joacă cu apa. Coral Bay este foarte aproape de Paphos, iar în vecinătatea ei găseşti o sumedenie de taverne și locuri de unde îți poți lua tot ce ai nevoie. Plaja e destul de lungă și cred că-i cel mai mișto loc să-ți începi concediul. Seara ne-am descurcat minunat în apartamentul închiriat iar piscina din complexul unde eram cazați nu făcea decât să ne completeze ziua și mai bine.

 

Akamas și plajele ascunse din NV-ul Ciprului

Akamas este un parc național în NV-ul Ciprului. E format dintr-o mini zonă muntoasă, aridă la bază, pe marginea căreia apa transformă totul în ceva deosebit. Următoarea zi am pornit către acest loc cu minunata noastră mașină.

Hint: În Cipru, mașinile au volanul pe partea dreapă și se conduce fix ca-n Londra. Nu îți ia foarte mult să te obișnuiești cu stilul, dar te mai trezești ocazional că ești pe sens opus și crezi că mergi regulamentar. Tot referitor la mașini, încearcă pe cât posibil să eviți închiriatul unui Nissan Note care s-a dovedit a fi o mașină ce nu cunoaște consum mai mic de 13%.

 

Coral Bay, Cipru
Akamas, Cipru

Accesul în această zonă e destul de complicat. Cu o mașină mică sau cu o mașină care să o poți returna întreagă, poți ajunge până la Venus Bath. De aici, drumul devine destul de dificil. Este compus în mare parte din pietre și foarte foarte mult praf. Ți-aș recomanda o pereche de încălțări de trekking, deși noi am reușit şi-n șlapi. Nu pot să spun că ne-a fost ușor, dar recomand cu căldură papuci detrekking sau trail running iar șlapii la pachet. Traseul te poartă pe coastă și după 30 de minute de mers ajungi aproape de Fotiadis Golf. Golful în sine nu pot să zic că m-a impresionat, dar înainte de acesta, găsești un alt mini golfuleț care este destul de liniștit și poți savura frumusețea apei. Cel de care zic este chiar în imaginea de mai sus, iar locatia acestuia este Fontana Amoroza, Neo Chorio, Cipru.

 

Akamas, Blue Lagoon
Akamas, Blue Lagoon

De aici, până la Blue Lagoon din Akamas mai ai incă de 30 de minute. Dar… spectacolul de aici este mai mult decât magnific. În caz că mersul pe jos nu este una din preferințele tale, pentru aproape 7 EUR / one-way ai mașină de teren care te poate lăsa fix la Blue Lagoon (până la ora 16.00 când e ultimul retur cu rezervare). Blue Lagoon în mare parte este compus din pietre care dau apei o nuanță turcoaz, aproape ca plaja Navagio din Zakynthos. Merită tot efortul și drumul până aici.

 

Paphos Forrest și zona muntoasă

Paphos Forrest
Paphos Forrest

Din Paphos era timpul să ne mutăm spre Protaras. În drumul nostru spre estul insulei, ne-am abătut prin Paphos Forrest. Nu știam exact ce putem face aici, dar am zis hai să vedem. Mare grijă la curbe. Sunt atât de multe, incât nu te se mai termină și dacă ai rău de mașină mai bine nu stai în spate. View-ul în total este destul de drăguț. Pe alocuri treci pe lângă granița cu Turcia. Toate punctele de acest gen sunt supravegheate şi pozele-s cam interzise. De drone nu mai încape discuție.

Hint: Ciprul este împărțit în două. Partea de nord (nu și zona Akamas) este sub ocupație turcă și ai nevoie să treci granița pentru a ajunge acolo. Partea de sud este zona cipriotă. Actualmente ambele zone par a fi sigure, din spusele localnicilor. E posibil sa auzi că zona turcă ar fi ceva mai riscantă, dar nu cred că este mai diferită de Istanbul

 

Unde găsești faimosul vin cipriot Commandaria

Commandaria, Mănăastirea Kykkos
Commandaria, Mănăstirea Kykkos

Primul obiectiv vizat era mănăstirea Kykkos. Aici, pe lângă frumusețea zonei, se ascunde și faimosul vin cipriot Commandaria cu o vechime de 10 ani. Se zice că ar fi printre cele mai bune. Este un vin făcut din stafid, cu gust dulceag, foarte aromat și cu o consistență destul de lemnoasă. Din păcate eu nu știu să-l apreciez, dar pentru cei care savurează astfel de băuturi merită încercat. De aici, ne-am continuat călătoria spre Pano Platres. După ce am savurat un alt fish meze care am crezut ca nu se mai termina am plecat către cascada Millomeris.

 

Pano Platres și Cascada Millomeris

Cascada Millomeris, Pano Platres
Cascada Millomeris, Pano Platres

Problema mea cu râurile și cascadele în ultima vreme este că-mi vine să mă bag în ele ori de câte ori le văd. Temperatura este irelevantă. Nu mi-am schimbat obiceiul nici aici. După un drum prin pădure de aproape 20 – 25 min (de la șoseaua principală), am descoperit frumoasa cascadă care mi-a redus temperatura corpului în cel mai rapid mod posibil. Mai fain e că nu sunt moduri care să te scoată din somnolență mai rapid ca acesta.

De aici, călătoria noastru s-a îndreptat spre Ayia Napa (cu un mic popas de o gogoașă în Larnaca pe timp de seară și o plimbare scurtă pe faleza plajei Finikoudes).

 

Ayia Napa și faimoasa plaja Nissi Beach

Nissi Beach, Ayia Napa
Nissi Beach, Ayia Napa

Deși nu sunt un mega fan al statului la plajă, locul acesta cred că-i cel mai drăguț din partea estică. Acest drăguț vine la pachet cu o minunată fâșie de nisip, care pe timpul verii, în a doua parte a zilei unește o mini insuliță (cea din imaginea de sus) cu plaja. Știi pozele acelea care oamenii le fac pe o fâșie de nisip dintr-o dronă ridicată și zici că-i woooow? E fix la fel, doar că… e plin de oameni. Plaja este destul de aglomerată în principal din cauza nivelului scăzut al apei. Ca să ajungi la 1.70m trebuie să mergi aproape 150 m în larg. Deși te aștepți ca apa să fie totuși tulbure ținând cont de adâncime și de nisipul fin de pe fundul acesteia, acest lucru nu se întâmplă. Totul e cristalin și limpede.

Pe plaja aceasta îti recomand restaurantul Nissi Beach Resort, amplasat pe plajă, unde am avut ocazia să savurez o delicioasă caracatiță la grill. O altă specialitate de aici ar fi salată mediteraniană cu creveți servită într-un coș din aluat crocant. Sunt foarte mici șansele ca din acest restaurant să pleci flămând și nesatisfăcut și nu-s multe locuri în care eu să pot spune acest lucru.

 

Sporturi de apă în Ayia Napa, Nissi Beach

Parasailing Nissi Beach, Ayia Napa
Parasailing Nissi Beach, Ayia Napa

Nissi Beach, pe lângă barurile de pe plajă unde ocazional se dau petreceri cu spumă, unde poți juca volei, poți face snorkeling și altele, ți-aș recomanda să încerci un jetski. Condiția e să păstrezi o distanță destul de generoasă de o altă persoană care ar fi aproape de tine. În același spirit de adrenalină dar și a frumosului de înălțime, ți-aș recomanda să încerci un parasailing. Cu 70 EUR în doi primești 10 minute de înălțime. Dacă ești de treabă, la final primești și o bălăceală în mare de îți ajunge zâmbetul până la urechi. Sunt câteva mici jocuri dacă le pot numi așa, pe care nu le poți aprecia decât după ce le guști. Tot aici am văzut că poți încerca și diverse alte escapade cum ar fi gogoașa pe apă, SUP, kayak și muuuuulte altele.

 

Ayia Napa în zi de sărbătoare

Festivalul international din Ayia Napa, editia 33
Festivalul international din Ayia Napa, editia a 33a

Mergând prin Ayia Napa și bătând supermarketurile pentru aprovizionare, am întâlnit o doamnă tare amabilă care mi-a destăinuit câteva tips and tricks pentru stațiunea Ayia Napa. Printre toate informațiile pe care orice turist le-ar aprecia, am aflat că pe 13 octombrie (cu două zile înainte de plecarea noastră), va avea loc a 33-a ediție a Festivalului Internațional Ayia Napa ce va debuta cu o minunată paradă.

Incontestabil am fost acolo. Parada a durat mai bine de 20 de minute. Acompaniată de o orchestră ce jongla la instrumente de zici că erau capoiera la tobe, s-au perindat prin piața de mai sus tot felul de zâne, luptători, oameni pe picioroange, jongleri cu foc și cavaleri cu steaguri. Toată povestea a continuat cu diferite cascadorii, expoziții și concerte în apropierea mănăstirii Ayia Napa. Mai multe detalii despre acest eveniment se pot găsi pe pagina lor de facebook.

Tot aici in Ayia Napa, există un mic parc de distracții. Dacă ești iubitor de adrenalină, îți recomand roller coasterul, trenulețul similar cu Valurile Mării sau bila ancorată de corzi. Încearcă să nu ai un meniu prea consistent înainte de aceste experiențe.

 

Cape Greco și coasta de est

Încearcă să închiriezi un boogie daca găsești la preț decent. Noi nu am găsit ceva mai ieftin de 70 EUR / zi și ne-am folosit la fel de bine de mașină. Dar, sunt trasee destul de frumoase care poți să le faci pe coasta de est cu boogie-ul sau cu o mașină ceva mai înaltă. Oricum, traseul care am să ți-l expun mai jos, îl poți face la fel de ușor cu o mașină mică.

Dacă ai spirit de explorat și simți că încă mai ai putere să umbli, urmează ruta asta:

1. Landou Beach – O plajă mică și retrasă cu o apa tare mișto colorată

Landou Beach

 

2. Sea Caves – Poți ajunge cu mașina și chiar poți să cobori în acele peșteri. Dacă ești destul de nebun, te poți arunca de pe stânci în apă.

Sea caves

 

3. Cape Greco & Monument of Peace – un minunat belleview în care simți că nu vrei să faci nimic decât să te bucuri de tot orizontul

Cape Greco & Monument of Peace

 

4. The Blue Lagoon, Cape Greco

Blue Lagoon, Cape Greco

 

5. Kamara Tou Koraka Stone Arch

6. Mica bisericuță Kostol – Locul unde pisicile se simt ca acasă

Kostol

7. Cyclop Caves

După un asemenea traseu ar fi bine să mergi direct la un restaurant și îți pot recomand cu drag Vassos Fish Taverna din Protaras, care deși are chelneri nu tocmai prietenoși, mâncarea este incredibil de bună și proaspătă.

 

Scubadiving în Green Bay

Scuba diving Cipru
Scuba diving Cipru

Mereu am fost atras de activitățile care necesită depășirea unor limite. Am găsit o astfel de senzație în multe din ce am experiementat până acum. Prin scuba-diving sau săritură în tandem, cred că totul e ridicat la un alt nivel. Din dorința de a repeta experiența avută în Corfu în urmă cu doi ani, am dat de iDive Cyprus . În ciuda timpului scurt, am reușit să stabilim o scufundare în Green Bay. Acest loc pare a fi locul preferat de diving pentru toți cei care vin în Cipru.

Ca și începător, primele două ore le petreci cu pregătire teoretică, ceva practică pe echipament, și apoi urmează intrarea în apă de la țărmul Green Bay. Așa realizezi cât de bine te pliezi pe experiența aceasta. Ca și concluzie, ai nevoie de puțin snorkeling făcut înainte să te familiarizezi cu senzația de a sta cu capul în apă și totul ar trebui sa fie smooth ulterior.

 

Scuba diving, Cipru, Green Bay
Scuba diving, Cipru, Green Bay

Marcos a fost un ghid tare fain. E de origine slovacă și s-a mutat în Cipru în urmă cu doi ani. El a fost cel care mi-a supravegheat toată expediția. Împreună, am coborât pănă la 9 metri și ne-am distrat cam 40 de minute cu peștii, cu aerul din vesta mea care uneori mă ridica la suprafață și cu monumentele de pe fundul mării din situl de scufundare.

Din tot acest articol cred că îți poți da seama dacă Ciprul merită sau nu să fie vizitat. Cert este că pentru mine s-a dovedit a fi cu mult peste așteptările mele si cu drag m-aș mai întoarce aici oricând. Până la următorul articol … Călătorie faină!

 

PS: N-am spun nimic despre Nicossia. Toți ciprioții mi-au lăsat de înțeles că nu e nimic acolo. E doar un mare oraș despărțit de un zid format din butoaie verzi ce delimitează zona turcă de cea ciprioată.

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,